5 august 2013

Consumatele din ultima vreme

       Din când în când îmi propun să nu cumpăr atât de multe produse, o dată la câteva luni fac curat printre ele și aștept să le termin pe cele pe care le am înainte să încerc ceva nou. În ultima vreme, fiind ziua mea am primit destule așa că am fost copil cuminte și nu am dat banii decât pe lucruri necesare.
    
  •        Am terminat în sfârșit uleiul de la CHI -Silk Infusion, yaay!! Cu siguranță o să îl achiziționez în versiunea mare, probabil la unul din târguri, ca să pot profita de reducere. Probabil că împreună cu el o să iau și Morocan Oil, că să fie setul complet :)). Am făcut o mică pasiune pentru uleiurile leave-in, îmi fac părul incredibil de mătăsos și luminos.
  •        Rămânând în aceeași arie șamponul de la Gliss cu keratina a fost drăguț. Mi-a plăcut că nu mi-a îngreunat părul, mi-era frică de asta, în general nu am prea avut succes cu șampoanele care aveau uleiuri în compoziție pentru că, deși erau foarte hrănitoare îmi încărcau scalpul. Chiar a fost bun pentru firele mele de păr și descurcă decent în timpul spălării. Merită încercat măcar o dată. Nu-l voi cumpăra prea curând, pentru că vreau să încerc altele însă primește un review pozitiv din partea mea.
  •        Crema pentru mâini de la Yves Rocher cu arnică m-a ajutat întreagă iarnă și am avut-o mereu în geantă cu mine. E prima cremă pe care am terminat-o vreodată, până acum  un an nu am avut niciodată nevoie de hidratare, în ultima vreme însă au devenit ceva mai uscate ca de obicei. Mi-a plăcut. O să urmeze un review în curând.
  •        Bioderma nu mai are nevoie de nicio prezentare, este demachiantul meu preferat, niciodată nu rămân fără, e tot timpul în dulapul din baie și îl recomand tuturor. De curând am cumpărat demachiantul bifazic de la Farmec pentru că am început să folosesc mai mult machiaj ca de obicei, rezistent la căldură, însă o dată la câteva zile mi se face dor la loc de Bioderma :)).
  •        Gelul de duș 2 în 1 de la Family care a fost imens..mi-a ajuns  din decembrie până acum. L-am folosit în momente de urgență și pentru păr însă nu m-a impresionat cu prea multe. În schimb îl recomand ca gel de dus pentru faptul că e spornic și miroase frumos.
  •        Imediat după ce am făcut poza am realizat că am uitat să pun și șamponul uscat de la Balea. Nicio surpriză aici, șamponul uscat este salvarea mea între spălări. Ce mă enervează e că se termină repede. Costă în jur de 10 ron și merge folosit de 7-8 ori.
       În curând o să mi se termine gelul de curățare pentru față, sunt în căutare de ceva nou; voi ce folosiți, sunt deschisă la sugestii?

18 comentarii:

  1. Samponul uscat Balea mi se pare cea mai buna solutie pentru parul nostru "pretentios".
    Il iubesc. :)
    O sa incerc si eu samponul Gliss, trebuie sa-i dau o sansa. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Musai sa-mi iau si eu un sampon uscat :). Mie nu mi s-a prea potrivit CHI-ul si tot trag de el sa il termin. Il am tot pe cel mic. Prefer sprayul de la CHI pentru portectie termica.

    RăspundețiȘtergere
  3. oh tot zic ca-mi iau si eu samponul uscat si tot uit, pana il pomeniti voi iar :))) si-apoi iar uit! I need a reminder!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am dus mamei gelul de dus Family (aveam unul de 1 l cred), pentru ca nu as fi facut fata! :))
    CHI am si eu in varianta mare - urmareste strawberrynet, de acolo l-am luat la vreo 40 de lei.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu tocmai ce am terminat crema de maini cu Arnica. E divina. Dar cu CHI inca n-am nicio sansa, ma mai tine vreo 6 luni :)))

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu folosesc spuma de curatare de la Nivea, cea pentru ten sensibil (pe roz :D).
    Sunt la al treilea tub si nu as mai renunta la ea :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bună! Ca gel de faţă îţi recomand Avene Cleneance. Este foarte blând dar curăţă bine. Nu am deloc senzaţia de piele care strânge după ce îl folosesc. Mai este foarte bun si Exfoliac de la Noreva. Deşi este recomandat pentru tenul cu probleme ( cum îl am eu ) nu am deloc acea senzaţie de uscăciune. Eu îl alternez cu Avene.
    Despre Chi tot aud dar nu am folosit...într-un viitor apropiat.
    Momentan sunt in căutarea unei creme bune de ochi. Oana

    RăspundețiȘtergere
  8. AlexandraRotaru5 august 2013 la 14:07

    mersi pentru sfaturi, as incerca ceva de la Avene; Daca gasesti spune-mi si mie :)) mi se pare inca o utopie

    RăspundețiȘtergere
  9. AlexandraRotaru5 august 2013 la 14:07

    multam pentru recomandare:D

    RăspundețiȘtergere
  10. AlexandraRotaru5 august 2013 la 14:08

    l-am folosit intens, si chiar si asa din decembrie sa tina? e foarte taree

    RăspundețiȘtergere
  11. AlexandraRotaru5 august 2013 la 14:08

    :))) ca dovada ca si la mine a durat luni bune pana sa il dau gata...mersi pentru pont, chiar o sa ma uit.

    RăspundețiȘtergere
  12. AlexandraRotaru5 august 2013 la 14:09

    :)))la sfarsit de saptamana o sa iti dau mesaj mereu cu "sampon uscat"!!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. AlexandraRotaru5 august 2013 la 14:10

    uh, spray de la chi, m-ai facut curioasa..review ceva?:D:D

    RăspundețiȘtergere
  14. AlexandraRotaru5 august 2013 la 14:11

    mi-as lua niste batiste, am citit ca e mult mai bun, insa daca se termina asa de des mi-e tarsa sa dau comanda online.

    RăspundețiȘtergere
  15. Si eu sunt indragostita de Bioderma. Insa vreau sa incerc si lotiunea micelara de la L'oreal pentru ca este foarte laudata, iar pretul extrem de avantajos :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Si eu am luat recent Avene Cleneance si imi place de mor! M-am dus in farmacie setata sa iau o spuma demachianta, ma hotarasem la cea de la Caudalie, si apoi am vazut gelul asta care era si mai ieftin. Da, chiar imi place, curata foarte bine, dar vezi ca e recomandat mai mult pentru tenul cu probleme, acneic.

    O alta recomandare mult mai ieftina si foarte misto e gelul pentru ten sensibil Sublime Soft de la L'Oreal (gama roz). E foarte, foarte bland si curata bine machiajul. La fel si spuma demachianta de la Nivea (eu am avut varianta pt ten normal, dar data viitoare o iau pe cea pt ten sensibil).

    RăspundețiȘtergere
  17. Bioderma e si preferata mea :X mi se pare cea mai buna, indiferent ce as incerca si tot la ea ma intorc :D

    Pupici

    shoeper-women.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  18. Bioderma all the way! Eu folosesc intai bifazic, apoi lapte demachiant pt fata si la final, cireasa de pe tort: apa micelara Bioderma. Apoi gelul de curatare Eucerin.

    Cu samponul uscat e relatia incerta, mi se pare ca efectul lui trece relativ rapid. Tu il aplici pe intregul scalp? Eu insist de obicei in crestet si pe laterale. Uneori ma face ninsa si nu trece nici cu mama prosopului.

    RăspundețiȘtergere