Ce am prins la reduceri la Sephora

Hello ladies,

    Sezonul de reduceri la Sephora a început și, deși nu am intenționat să mai cumpăr nimic, soțul meu a insistat să se ducă singurel în dimineața asta să prospecteze.
    Cred că am făcut ceva bine într-o viață anterioară de mă aflu în raiul soților perfecți acum. Aproape că ar trebui să îl las pe el să scrie postarea având în vedere că a făcut singur cumpărăturile.    
    Trebuie să menționez că Horia este un fel de reduceri junkie, dacă e ceva redus, chiar dacă nu e imperativ să luăm, ajunge acasă cu noi.
    Spre fericirea mea luna asta toată atenția lui a fost îndreptată spre make-up. Să o iau că pe un apropo că am nevoie să folosesc mai mult ?:)))
 




    Am cules 4 produse de la raionul de reduceri și anume :

  1. Calendarul cu mini oje de la Ciaté :



    Setul conține 17 mini oje, 3 tratamente pentru unghii, 2 topuri cu sclipici, o pilă de unghii și o ojă full size cu sclipici. În poza de mai sus aveți culorile fără sclipici, deși ei zic 17 sunt de fapt doar 14, 3 fiind de genul lac incolor cu sclipici pe care ar trebui să îl aplicați în 4-5 straturi ca să devină opac. 
     Prețul a fost de 165 RON redus de la 266 RON.
 
   2 .  Tot de la Ciaté, un set format din 2 oje full size, în nuanțele Unrestricted Glam și Snow Virgin și stickere pentru diferite modele :
 


     Preț 65.50 RON. Nu mai știu ce preț avea inițial însă o ojă full size este în jur de 50 RON. Ceea ce mi se pare foarte funny este că cea neagră este made în USA, cea albă este made în UK iar stickerele sunt made în Coreea.  O_o

     Ultimele două produse sunt un rimel și o pensulă.


    3 . De când am încercat Benefit-They're real m-am îndrăgostit irevocabil. Spre norocul meu l-au băgat la reducere de la 124 RON la la 75.50 RON. Este varianta în ediție limitată cu cristale Swarovski..pfff. 




     4 . Iar pensula este nr 17 de la Chanel, eyeshadow blending brush. Este 107.5 RON .Din păcate nu știu prețul întreg, probabil undeva pe la 150 RON.




    Per total pentru toate am plătit cu 220-250 RON mai puțin decât dacă le-aș fi cumpărat la preț întreg.
 
    Alte produse aflate la reducere sunt rujuri de la Clinique, Estée lauder, YSL, pudre Dior, pensule Chanel/Dior, Too Faced Melted Lipstick (55 RON), paltete de la YVS, Too Faced, set Makeup Forever la 95 RON (eyeliner, eyepencil,rimel și demachiant mini size),seturi de la Benefit undeva pe la 70-80 RON , gene false de la MUFE la 45 RON, farduri mono tot  de la MUFE, concealer MUFE la 70 RON, și multe altele de la Sephora.


    Din păcate se termină repede și nu găsiți în toate magazinele Sephora aceleași produse. Cel mai bine aprovizionat este Mall Vitan, însă nu cu mult, așa că vă sfătuiesc să vă grăbiți dacă vreți să prindeți ceva ok.
 

  Va urez distracție plăcută și să aveți un 2016 nemaipomenit.